The Ultimate Vampire Resource and Directory

I found out one of the first poems on the vampires entitled "Strigoiul" written in Romanian by the young poet Alecsandru Sihleanu(1834—1857).This poet would of been almost forgotten by our scholars unless he was praised as one or the Romanian literary values by Mihai Eminescu in the second part II of "The Third Letter" (Scrisoarea III-a). Mentioned in an eulogistic fragment among other forerunner poets, Sihleanu is compared with a "silver lyre" for his clear and romantic style.



The nocturnal and gloomy poem was published for the first time in the volume "Armonii Intime"(Intimate Harmonies)in has as a declared inspiration the works of Byron, maybe even "The Vampyre".The poem was published in Bucharest at 15 January1857 with Romanian Cyrillic alphabet at "Imprimeria lui Ferdinand Om." and then republished for a few times until 1907:



Elena Grădişteanu edition , Bucureşti, 1871; Constantin-Zamfir Ghica edition, Bucureşti, 1896;N. Iorga edition, Vălenii de Munte, 1909.



The poem "Strigoiul" (The Vampire) describes in the purest Gothic manner of Radcliffe nocturnal creepy landscapes,misty castles, and a nocturnal battle of two ghoulish knights Oscar and Conrad in the lights of the torches and lightning.



"Precum doua vânturi ce din departare

Unul catre altul sufla cu turbare,

Cavalerii ageri iute se pornesc;

Armele lor crude crâncen se lovesc.

Dar cum doua valuri se izbesc turbate

si-napoi fug iarasi repezi, spumegate,

Amândoi cu spaima cruntii acesti frati

Îndarat se-azvârla palizi, sângerati.

Sângele lor curge; ura însa creste;

Privitorii tremur; — nimeni nu-i opreste;

Ci ei toti afara fug înspaimântati,

Caci de întuneric sunt amenintati.

Tortele stau toate gata a se stinge;

De-ale noptei umbre sala se încinge,

si tot se mai bate negrii luptatori

Luminati de fulgeri repezi, trecatori. "





The scanned copy of Armonii Intime

http://books.google.com/books?id=25UUAAAAYAAJ&printsec=frontcover&source=gbs_ge_summary_r&cad=0#v=onepage&q&f=false

De vreo 40 zile, de liniştea mai multor locuitori din Medgidia s-au ales praful şi pulberea. Aşa-zisa apariţie a unui strigoi în cartierul Ali Baba, locuit în special de romii musulmani din oraşul situat pe malul Canalului Dunăre-Marea Neagră, a îngrozit întreaga comunitate locală. Povestea terifiantă cu descîntece, usturoi şi cuţite pregătite pentru inima moroiului pare desprinsă parcă din filmele lui Alfred Hitchcock sau celebrele ecranizări după romanul Dracula. Ceea ce părea un simplu deces în familia Memet din sărăcăciosul cartier de la periferia Medgidiei, a devenit, peste noapte, coşmarul întregului oraş. Enver Ali Memet spune că întreaga poveste a început la sfîrşitul lunii martie, după ce sora sa, Ghiulten Memedali, în vîrstă de 37 de ani, a decedat în urma unui infarct. După preluarea cadavrului de la Spitalul Municipal din Medgidia şi înhumarea femeii conform datinei musulmane, familia a crezut că ce a fost mai greu a trecut. Nu a fost deloc aşa, întrucît la doar o săptămînă de la înmormîntare, membrii familiei Memet au observat mai multe fenomene stranii în casa lor. Mai întîi au fost zgomote ciudate în miez de noapte, apoi obiecte mişcate de forţe nevăzute, însă oamenii nu au vrut să creadă ochilor că au de-a face cu vreun fenomen paranormal sau cu vreo fantomă. „La început ne-am gîndit că poate este vreun cutremur, umblă copiii prin casă, dar lucrurile s-au înrăutăţit. Într-o zi, am văzut cum televizorul a fost mutat de pe o masă, apoi cum copiii au început să plîngă după ce au văzut-o pe Ghiulten cum umblă prin casă. Nu i-am crezut, dar după cîteva zile am văzut-o şi eu pe sora mea stînd pe o canapea, în casă. Am crezut că o să mor de frică”, a povestit îngrozit Enver Ali Memet.



Fantoma, pusă pe furtişaguri



De o surpriză şi mai mare a avut parte Nuriye, nevasta lui Enver, care a reuşit chiar să schimbe cîteva vorbe cu strigoiul. Femeia povesteşte că, pe la jumătatea lui aprilie, în timp ce se afla acasă şi îşi făcea de lucru prin sufragerie, a dat nas în nas cu fantoma. Împietrită de frică, femeia a fost luată la rost de cumnata întoarsă de la cele veşnice, care i-a spus că s-a întors pentru a mai lua cîteva suflete. “Mi-a spus că nu se linişteşte pînă nu mai ia cîţiva dintre noi, apoi a dispărut. Cîteva zile mai tîrziu, în timp ce stăteam la televizor, am auzit copiii plîngînd. Am mers imediat în bucătărie şi i-am întrebat ce s-a întîmplat. Mi-au spus că au fost loviţi de Ghiulten şi că aceasta vrea să îi omoare”, a spus Nuriye Memet. Din afirmaţiile oamenilor, experienţele paranormale au continuat pe tot parcursul lunii aprilie, la unele dintre acestea participînd chiar şi vecinii, însă romilor le-a ajuns cuţitul la os după ce strigoiul a pus mîna pe cîteva din cele lumeşti. “Ne-a furat din casă două milioane de lei, două perechi de cercei şi un inel din aur, după care a început să-i momească pe copii cu bani pentru a ieşi din casă. Cred că vroia să îi omoare, altfel nu înţeleg de ce îi tot chema”, povesteşte indignat, de această dată, Enver Ali Memet. Ferm convins că nu i-a făcut niciun rău lui Ghiulten în timpul vieţii, bărbatul crede că sora sa vrea să se răzbune pe familia lui pentru o situaţia petrecută în urmă cu mai bine de 20 de ani. “Cînd avea 17 ani, Ghiulten s-a măritat cu un român, dar nu a avut viaţă bună cu el. La scurt timp, s-au despărţit, însă mereu spunea că din cauza soacrei sale, care nu a fost de acord cu relaţia lor. Credea că fosta soacră i-a făcut farmece şi că de aceea nu s-a mai putut mărita. Este posibil ca de aici să ni se tragă tot necazul”, crede Enver.



Cu alaiul la mormîntul strigoiului



Cum povestea cu moroii puşi pe furtişaguri nu a reuşit să-i impresioneze prea tare pe poliţiştii din Medgidia, romii au dat fuga la un hoge. Acesta i-a ascultat cu atenţie, a mers în casa bîntuită pentru o slujbă menită s-o împace pe Ghiulten, dar în zadar. Fantoma nu a vrut nici în ruptul capului să treacă definitiv în lumea morţilor, aşa că romii au zis că este cazul să îşi facă singuri dreptate. “Am cerut autorizaţie la poliţie, la Sanepid pentru a dezgropa mortul şi a-i înfige un cuţit în inimă, dar am fost refuzaţi. Ni s-a spus că legea ne dă acest drept după un an de zile, dar pînă atunci vom fi morţi cu toţii. Cred că şi hogea este mînă în mînă cu poliţia, pentru că a făcut ce a făcut şi nu a vrut să ne lase să scăpăm de strigoi”, a spus Enver Ali Memet. Îngroziţi că strigoiul ar putea să se ţină de promisiunea macabră, sute de romi din Ali Baba s-au adunat, în urmă cu două zile, în faţa casei bîntuite. Pentru a ne demonstra că temerile lor sînt îndreptăţite, romii s-au arătat dispuşi să ne arate mormîntul femeii din Cimitirul Musulman Medgidia. Cu mic, cu mare, credincioşii lui Allah au pornit ca într-o procesiune funebră spre locul de veci al celei care le-a dat viaţa peste cap. După zece minute de mers pe jos - femeile cu copiii atîrnaţi sub braţe, bărbaţii cu cîte un lemn în mînă - mulţimea a ajuns la cimitir. A urmat un adevărat scandal pentru ocuparea unui loc cît mai apropiat de mormîntul strigoiului, apoi a venit rîndul explicaţiilor. „Filmaţi bine gaura de lîngă piatra aceea. Cred că pe acolo iese în fiecare noapte!”, “Eu zic să vă uitaţi bine şi la crucea aplecată”. Ba chiar, un rom mai curajos, a băgat mîna în gaura cu pricina pentru a ne capta atenţia: “Mie nu îmi este frică de strigoiul ăsta! Sînt creştin şi nu are ce să îmi facă!”. Ca să fie şi mai convingători, oamenii i-au cerut opinia paznicului cimitirului în legătură cu cele întîmplate, însă nu au primit tocmai răspunsul dorit. “Stau aici zi şi noapte, dar nu am auzit nimic ciudat. Poate vi s-a întîmplat vouă, însă eu nu ştiu nimic de povestea cu strigoiul”, a spus şi paznicul.



Muftiul nu crede în strigoi, legiştii intervin doar cu acordul Procuratur

PUBLICITATE

ii



Spre deosebire de tradiţiile populare româneşti, care recunosc faptul că mulţi strigoi şi moroi fac parte din viaţa noastră cea de toate zilele, musulmanii nu prea se dau în vînt după fenomenele de tip poltergeist. Povestea din Ali Baba a ajuns şi la urechile şefului Cultului Musulman din România, Muftiul Iusuf Muurat, însă liderul spiritual al credincioşilor lui Allah din ţara noastră este circumspect în legătură cu veridicitatea faptelor. “Am auzit această poveste, dar trebuie să analizăm lucrurile cu mare atenţie. Oamenii chiar au venit la mine pentru a-mi cere să le acord ajutorul la dezgroparea defunctei, însă nu se poate face aşa ceva. Dacă în religia creştină oamenii pot solicita dezgroparea mortului după şapte ani, tradiţia islamică nu permite acest lucru. Avem şi noi legende şi poveşti cu duhuri rele, dar nu se poate apela la o astfel de metodă barbară, cu inima străpunsă. În cazuri excepţionale, familia poate solicita exhumarea, însă doar după 35 - 40 de ani”, a declarat Muftiul Muurat. El susţine că a delegat deja un oficial al Muftiatului pentru a analiza strania poveste de la Medgidia. Opinia liderului religios musulman este susţinută şi de directorul adjunct al Autorităţii de Sănătate Publică Constanţa, dr. Tanţa Culeţu, care a declarat că orice exhumare trebuie să se facă doar cu autorizaţie din partea autorităţilor competente. “În astfel de cazuri, există o colaborare între noi şi specialiştii Serviciului de Medicină Legală. De cînd lucrez în sistemul medical, nu am întîlnit un astfel de caz la Constanţa, chiar dacă am auzit poveşti similare în Oltenia şi Moldova”. În acelaşi timp, fostul director al Serviciului de Medicină Legală, dr. Mihai Onciu, a precizat că orice demers al familiei bîntuite trebuie să fie susţinut de Procuratură. “Exhumarea cadavrului se face cu autorizaţie judiciară şi doar din motive întemeiate. Mă gîndesc în primul rînd la posibile suspiciuni privind moartea defunctului, situaţie în care familia poate veni la noi cu autorizaţie pentru o reautopsie. În alte cazuri, respectiv temeri referitoare la strigoi şi fantome, medicina legală chiar nu poate interveni”, a declarat Mihai Onciu.





sursa:

http://www.telegrafonline.ro/1210712400/articol/53997/8222ghiulten8221_strigoiul_care_a_bagat_spaima_in_romii_din_ali_baba.html

"Ce poate fi mai intrigant, inspaimantator si provocator decat o incursiune prin negura straveche a credintelor arhaice româneşti, printre siluetele stravezii si reci ale strigoilor si moroilor, probabil cele mai temute entitati din mitologia noastra? In acest articol, va invitam sa facem impreuna o intoarcere spre zonele crepusculare ale universului magico-religios din satul traditional romanesc. Dincolo de superstitii si irationalul fioros care invaluie controversatul subiect al strigoilor, trebuie sa va pregatiti de surprize de proportii. Cazuistica mortilor vii lasa larg deschise portile mitice prin care cutumele si riturile stramosilor prind viata intr-un mod cu totul si cu totul neasteptat. Bine ati venit in lumea duhurilor rele!

In acest articol



* Strigoiul nu-i frate cu moroiul...

* Cumplita soarta de strigoi

* Vin strigoii!

* Nea Petrica s-a facut strigoi!



Strigoiul nu-i frate cu moroiul...



...dupa cum ati fi tentati sa credeti la prima vedere; cele doua denumiri trimitand, de fapt, la entitati malefice diferite. Si daca strigoiul nu-i e frate moroiului, moroiul, in schimb, pare mai apropiat statutului de odrasla, de copil al strigoiului, fara a-i fi urmas direct al acestuia. Iar cum "copii" trebuie lasati din politete inainte, voi insista putin asupra diferentelor dintre cele doua tipuri de duhuri malefice far'de odihna.



Deseori, chiar si in anumite regiuni ale Romaniei rurale, se confunda cele doua denumiri. In trecut, studiile de teren efectuate de folcloristi si antropologi au aratat ca sinonimia dintre strigoi si moroi nu este decat partiala. Astfel, in Bucovina si Moldova, cuvantul moroi se foloseste in raport cu strigoii morti numai atunci cand este vorba de copii strigoidizati. Dincolo de Carpati, in majoritatea zonelor etnografice ardelene, cu deosebire in Tara Motilor si in zona Padurenilor din judetul Hunedoara, prin moroi (si forma sa feminina - moroinita -) se inteleg exclusiv vrajitorii (vrajitoarele) care fura laptele si mana vacilor, intr-un exemplu unic de vampirism indreptat impotriva belsugului alimentar adus de animalele domestice. In schimb, in Oltenia si in Teleorman, moroii sunt absolut identici cu strigoii, oamenii fiind convinsi ca daca mortul a fost in viata sa un om cu inima rea, a dusmanit pe rudele sale si s-a purtat aspru si fara mila cu ai lui, atunci - inevitabil - se face moroi.



Conceptul de moroi este autentic romanesc, fiind unul dintre cuvintele care provin din daco-romana, deoarece, dupa cum a demonstrat marele folclorist Tudor Pamfile, termenul era folosit de populatia daco-romana inainte de migratia slavilor de sud in Balcani. Astfel, moroiul din graiul proto-romanesc a fost preluat de la daco-romanii cu care intrasera in contact de catre sarbi, care denumesc copii morti din folclorul propriu sub numele de Mora. Ca o paranteza edificatoare, in limbile slavice, sufixul mor-mora-more, nu are semnificatie de moarte, inca o dovada asupra influentei lingvistice a limbii proto-romanesti asupra dialectelor slave stravechi.



Regretatul antropolog Tudor Pamfile (1883-1923), unul dintre primii cercetatori romani care au studiat legendele moroilor in traditia romaneasca



*



In general, in mitologia noastra, moroii sunt sufletele copiilor omorati sau morti la nastere nebotezati. In Bucovina, se crede ca moroi devin mai ales pruncii nascuti de o fata mare si ucisi sau ingropati de vii, de rusinea satului si a familiei. Ei nu se schimba in moroi imediat dupa nastere, ci intotdeauna dupa un interval de 7 ani impliniti de la data mortii. Atunci, in acel moment cutremurator, sufletul copilului se intoarce in groapa si striga de trei ori: "Botez! Botez! Botez!", deoarece lipsit fiind de taina initiatica a botezului intru Hristos, sufletul pruncului rataceste chinuit intre lumi si sufera neincetat pentru ca i s-a refuzat brutal dreptul la viata si nici nu a primit botezul binefacator, care l-ar fi ajutat sa odihneasca in Lumea Dreptilor, sufletul sau fiind fara de pacate.



In cazurile in care pruncul a fost ucis cu buna stiinta de cea care i-a fost mama, razbunarea acestuia ia proportii cumplite. Sufletul copilului decedat iese din mormant sub forma unei coloane inalte de lumina si isi incepe cutreierarea lipsita de ragaz. Pruncii moroi ies in fiecare noapte din mormintele lor si isi chinuie mamele, provocandu-le neplaceri si pagube felurite. Moroii isi tortureaza mamele in somn: se aseaza pe pieptul lor si le innabusa respiratia, inducandu-le, in acelasi timp, cosmaruri.



In legendele populare romanesti se spune ca o mama care a avortat sau si-a ucis copilul dupa nastere, nu are liniste nici pe lumea cealalta, fiind osandita sa fie pusa la Talpa Iadului pentru a fi spanzurata de limba, iar copii pe care i-a ucis, vor veni sa o chinuie necontenit, transformandu-se in serpi care o musca fara mila.



De obicei, conform oranduielii bisericesti, copii morti si nebotezati nu sunt primiti sa fie ingropati in cimitir langa toti crestinii, ci primesc un colt al tintirimului. Sufletele pribege ale copiilor ratacesc triste intre lumi, fiecare avand o traista, o oala si un bat primit de pomana de la mamele lor. In traista, copilasii morti pun toate alimentele rituale pe care le primesc in mod simbolic de la copiii vii. Oala o umplu cu apa, capatata tot din pomeni, iar cu batul se apara de sufletele celorlalti copii-moroi, care vor sa le fure tot ce primesc, fiindca mamele lor au uitat de ei si n-au dat nimic de pomana pentru sufletele lor. Pentru linistea lor, trebuiesc stropiti cu agheazma, inainte de a fi inhumati. Tot pentru odihna bietelor suflete, trebuie sa li se faca parastase la Mosii Duminicii Mari (12 iunie).







Cumplita soarta de strigoi



La prima vedere, strigoiul pare nimic altceva decat contrapartea romaneasca a vampirului din tenebrele occidentale. Foarte departe de adevar. Printre cele mai inspaimantatoare duhuri necurate din mitologia populara romaneasca, entitatea in cauza poate avea sex masculin (strigoiul, steregoiul) sau feminin (strigoaica, striga). Originea cuvantului este si astazi controversata, o parte a cercetatorilor sustinand ca termenul are obarsie latina (Strigosus - descarnat, Strix - huhurez supranatural care, in timpul noptii, suge sangele copiilor mici). Mai plauzibile par explicatiile altor specialisti care sustin ca « strigoi » vine din aceeasi limba arhaica romaneasca, fiind o adaptare a verbului Strig - care semnifica in acest context strigat de spaima, tipat de frica.



Daca mergem mai adanc in timp, descoperim ca temerile si credintele in puterile malefice ale mortilor sunt larg raspandite in intregul spatiu indoeuropean. In primul rand, frica de sufletele mortilor are la baza convingerile omului arhaic in post-existenta sufletului si, mai ales, in puterea acestuia de a se intoarce printre cei vii. In al doilea rand, cu mult inainte de aparitia crestinismului, se credea ca orice om are doua suflete. Unul dintre ele are capacitatea de a parasi usor trupul, in somn si, in calitate de dublu al fiintei umane, poate fi capabil de acte si fapte independente de vointa celui adormit. Probabil ca de aici a aparut si credinta romaneasca conform careia exista doua tipuri de strigoi, cei vii si cei morti. In prima categorie intra personaje umane in viata, dar cu insusiri infernale, demonice si vrajitoresti, iar in cea de-a doua sunt grupati strigoii "clasici", mortii neodihniti care bantuie neincetat.



In mod normal, daca putem spune asa, predispozitia spre strigoidizare este una innascuta, dar se poate ajunge la ea inca din timpul vietii. Se dobandeste prin anumite relatii cu Diavolul, prin moarte violenta sau in urma inmormantarii in care nu s-a respectat ritualul traditional. Sufletele napastuite nu isi afla odihna pe timpul noptii si, aflate sub o soarta groaznica, merg si nelinistesc atat somnul, cat si vietile cunoscutilor, rudelor si prietenilor.



La aparitia lor in lumea celor vii, cei destinati sa ajunga strigoi se nasc precum orice copil normal, dar se stie inca de la bun inceput cine va fi strigoi pe baza unor semne. In general, viitorii strigoi se nasc cu placenta sau cu caita si tichie pe cap, avand pe corp o "camasa", cum se spune in limbaj popular. Un astfel de prunc este adus pe lume de o femeie care, insarcinata fiind, « a baut apa necurata in care Dracul si-a lasat balele ». Se crede ca inca din acel moment, Satana intra in pantecele mamei si-i pune pe cap copilului o tichie rosie precum a sa. Din acest motiv, spun cutumele, este de o importanta vitala ca moasa sa-i scoata copilului tichia rupand-o si aruncand-o in soba, inainte ca pruncul sa o duca la gura. Altfel, sigur se face strigoi.



Se mai pot face strigoi si mortii nepaziti, daca peste ei sare un animal sau daca peste mormant trece un cocos. Tot strigoi este condamant sa devina si nefericitul a carui umbra a fost furata cu trestia spre a fi cladita in zid, in urma unui ritual de magie neagra ramas cunoscut doar initiatilor.



Strigoii se cunosc dupa faptul ca nu mananca niciodata usturoi sau ceapa si se feresc de mirosul de tamaie. Oamenii deja strigoidizati pot fi identificati doar de persoanele nascute sambata, caci numai acestea le pot recunoaste adevarata forma. Conform credintelor populare, daca cei nascuti in ziua de sambata stau noaptea la panda in cimitire, vad o serie de chipuri si siluete care ies, pur si simplu, din morminte si nu se intorc decat dupa ultimul cantat al cocosilor, cand si-au ispravit menirea pentru noaptea in cauza.



Orice strigoi are coada acoperita de par lung, picioare cu copite de cal, maini paroase si o gura mai mare decat a omului normal. Cu ocaziile bantuirii prin lumea celor vii, strigoii iau, deseori, infatisari de animale asa-zis "impure", precum pisica, gandac, iepure musca, fluture cap-de-mort, lup, caine, tap, berbec, bufnita, cucuvea, sobolan.



Astfel inzestrati, infaptuiesc doar lucruri malefice: sperie pe cei vii, fura mana vacilor si rodul campului, "leaga" barbatii si tinerele fete, absorb vlaga si energia vitala a rudelor si fostilor prieteni sau opresc zagazul ploilor (in special strigoaicele sau vidmele). Aceleasi vidme (cum li se mai spune in limba slavona) sunt maestrele unui erotism nocturn vampirizant, in urma caruia barbatii care au contact cu ele ajung in pragul obsesiilor paroxistice si al nebuniei sfarsita in moarte sigura. Strigoaicele sunt, de fapt, dependente de relatiile sexuale cu cei vii. Dupa ce se iubeste o noapte intreaga cu un barbat, strigoaica a initiat deja procesul prin care-i fura acestuia, incetul cu incetul, sufletul.



(foto)



*



Strigoii sunt deosebit de periculosi in doua momente specifice ale anului: in preajma solstitiului de iarna si la echinoxului de primavara. Dupa calendarul popular, puterea strigoilor este maxima in noaptea din ajunul Sfantului Andrei (30 noiembrie) si in noaptea din ajunul Sfantului Gheorghe (23 aprilie). De asemenea, acestia sunt foarte activi si in noaptea de Santoader.



Urmand topografia magica de pe teritoriul Romaniei, se pare ca mortii-vii prefera locurile neumblate din lantul muntilor Carpati, cu deosebire in masivele Retezat, Godeanu si Ceahlau. In cele trei nopti in care se deschid planurile si lumile paralele, strigoii ies la rascruci de drumuri, activitatea lor fiind restrictionata intre primul si cel de-al treilea cantat al cocosilor. In noptile care le apartin, se intalnesc si in preajma hotarelor unde se bat intre ei cu ciomege, sabii si melite. Impotriva lor, mitologia arhaica daco-romaneasca recomanda descantece specifice, anafura, aghiazma, slujbe bisericesti alaturi de cel mai puternic mijloc de aparare aflat la indemana oricui, care consta in intrebuintarea magico-rituala a mult blamatului usturoi.



Cu cateii de usturoi se ung pragurile usilor locuintei, toate ferestrele si intrarile precum si usa grajdului vitelor. Cu deosebire in seara Sfantului Andrei, oameniii trebuie sa manance cat mai mult usturoi, intelepciunea populara recomandand in mod special ca orice copil sa doarma langa o icoana, avand neaparat la gat un colier facut din catei de usturoi.



Insa, cel mai impresionant si periculos procedeu magic al destrigoidizarii consta in baterea unui tarus din lemn de trandafir salbatic, frasin sau chiar tepusa de fier inrosit in foc, direct in inima mortului viu, dezgropat neaparat in puterea noptii. In unele cazuri extreme, ritualul ordona chiar scoaterea din piept a inimii celui banuit ca este strigoi si arderea acesteia pana cand ramane doar cenusa...







Vin strigoii!



Respinse in mod categoric, in egala masura de persoanele sceptice, cat si de comunitatea stiintifica, cazurile de strigoi si moroi din spatiul etnografic romanesc continua sa atraga tot mai multi impatimiti ai genului. Raspunsul rezida in abundenta fenomenelor, persistenta in timp si numarul mare de martori vizuali ai derularii faptelor\.



Conform informatiilor remise in valoroasa lucrare "Magia si fiintele fantastice din arhaicul romanesc", aparuta la Editura Carpathia Rex, Bucuresti, 2005, si scrisa de reputatul autor Cornel-Dan Niculae, istoria folclorica a retinut nenumarate cazuri de strigoi care au depasit granita superstitiilor satesti, intrand de-a dreptul sub incidenta fenomenelor paranormale neelucidate.



Prima situatie de strigoidizare in adevaratul sens al cuvantului si bine documentata de antropologi o intalnim la inceputul secolului XX, in comuna Vagiulesti din judetul Mehedinti, cazul familiei sateanului Dumitru Vaideanu. Acesta se pare ca era urmarit de un blestem aspru: imediat dupa ce-i nastea nevasta, copii sai mureau ca din senin. Astfel, au murit, unul dupa altul, sapte copii, in afara de cel mai mare. Ingrozit de aceste nenorociri de cosmar, Dumitru Vaideanu apeleaza la riturile ancestrale ale stramosilor.



Una dintre cele mai sigure modalitati de identificare a unui strigoi, consta in obicieul de a intra cu un armasar in cimitir si a obliga bidiviul sa treaca peste morminte, studiindu-se foarte atent reactia animalului in fata fiecarui loc de veci. Intr-o seara de vineri spre sambata, nenorocosul tata, insotit de cativa consateni de nadejde, purcede spre cimitirul unde odihneau rudele familiei si proprii copii decedati. Alaturi de grupul de oameni care calcau taramul interzis in inima noptii, se afla un armasar alb. Dumitru a luat animalul de capastru si a trecut cu el peste mormintele tuturor rudelor plecate din lumea viilor. Cand a ajuns in dreptul gropii soacrei sale, Ioana Marta, fosta vrajitoare temuta peste sapte sate, armasarul s-a oprit ca fulgerat, batand copitele cu pamantul, sforaind si nechezand ca scos din minti. Armasarul era atat de speriat incat a tremurat spasmodic chiar si pe drumul de intoarcere in sat. In noaptea imediat urmatoare, Dumitru stia deja ce avea de facut. Insotit de fiul sau cel mare, cei doi sateni au pornit pentru "linistirea definitiva" a soacrei. Cand au sapat mormantul, celor doi li s-a infatisat o imagine de cosmar.



Pe resturile sicriului putred, strigoaica statea turceste, cu picioarele incrucisate sub ea. Trupul neputrezit era de culoare rosie, cu parul crescut lung si unghiile imense. Dupa ce si-au revenit din soc, tatal si fiul au strans din cimitir iarba uscata si resturi de lemne, au aruncat cadavrul peste ele si i-au dat foc. Ramasitele incinerate le-au ingropat la loc si au plecat spre casa. Aceasta intamplare a fost publicata in anul 1929, in lucrarea "Strigoii. Din credintele, datinile si povestirile poporului roman" de N.I. Dumitrascu, si se incheie cu precizarea ca, din acel moment, taranului nu i-a mai murit niciun prunc.



Un alt caz, deosebit de interesant, s-a petrecut in anul 1969, in satul Capataneni, fiind relatat de Radu Florescu in lucrarea "In Search of Dracula. A True History of Dracula and Vampire Legends, New York, 1985". Si in acest caz este vorba tot despre o batrana, de data aceasta din satul Capataneni din Ardeal. La scurta vreme dupa decesul batranei, tot mai multe rude ale acesteia au inceput sa moara in ritm suspect.



La un an de la decesul batranei, satenii temandu-se ca au de a face cu o « steregoaica », au dezgropat-o si i-au deschis cosciugul. Dupa ridicarea capacului, socul si panica s-a instalat in inimile oamenilor. Batrana nu prezenta nicio urma de descompunere, avea ochii largi deschisi, si se rasucise in cosciug. Fata femeii era, de asemenea, colorata in rosu intens. Nu mai incapea nicio indoiala, era o strigoaica, sau steregoaica cum se spune in Ardeal. Oamenii au ars cadavrul, iar preotul a savarsit o slujba pentru linistea si odihna sufletului blestemat...



Probabil, cel mai cunoscut caz din Romania al unei strigoaice vii este cel al Eleonorei Zugun, o fata de doar 12 ani din satul Talpa, situat pe atunci in judetul Dorohoi. In anul 1925, in jurul Eleonorei au inceput sa zboare din senin anumite obiecte. Satenii au considerat-o pe loc "unealta diavolului", copila a fost inchisa de acestia intr-un sopron, unde ar fi ramas pana la sfarsitul vietii, daca povestea sa nu ar fi ajuns la contesa austriaca Wassilko-Serecki, aflata in trecere prin Romania. Pasionata de ocultism si fenomene paranormale, contesa a adoptat-o pe Eleonora, (spre bucuria satenilor), ducand-o la Viena, pentru a cerceta manifestarile stranii din preajma fetei.



Insusi celebrul "vanator de fantome" Harry Price, a sosit special de la Londra pentru a o studia pe micuta romanca. La prima vizita, jucaria adusa de Price pentru copila s-a spart singura, iar un cutit aflat pe masa a zburat cu mare viteza desupra capului investigatorului de fenomene paranormale, infigandu-se adanc in lemnul usii. Bizarul fenomenul a continuat cu alte obiecte care s-au ridicat si au inceput sa sara bezmetic prin camera, spargandu-se de pereti, intr-un final. Price a ramas fara replica. Curios sa investigheze mai profund situatia, barbatul a cerut permisiunea contesei Wassilko de a testa capacitatile Eleonorei in propriul laborator din Kensington Street. Rezultatele au fost deosebite, copila romanca demonstrand, printre altele, capacitati telekinezice foarte avansate. Ceea ce parea pana atunci un caz clasic de poltergeist, se opreste aici. Asta pentru ca, atat satenii romani, cat si contesa austriaca si investigatorul englez au observat in nenumarate randuri pete rosii si urme de muscaturi adanci care apareau periodic pe corpul si membrele fetei. Intrebata despre provenienta urmelor inspaimantatoare, copila raspundea cu o sinceritate specifica varstei, ca muscaturile sunt opera Diavolului.







Nea Petrica s-a facut strigoi!



"S-au scos inimi si alta data. Sunt zeci de morti care se facusera strigoi. De obicei, familia mortului ajungea la o intelegere cu aia care spuneau ca sunt bantuiti. Niciodata nu s-a facut atata taraboi, sa vina politia sa dezgroape cadavrul."

Domnica Brancusi, localnica din satul Marotinu de Sus, judetul Dolj



Aflati pe urmele strigoilor, ajungem asadar in zilele noastre, mai precis in anul 2003, cand cazul lui Petrica Toma avea sa produca nenumarate stiri, articole si reportaje romanesti si internationale despre lumea mortilor-vii din satul romanesc.



Strania poveste s-a petrecut in Oltenia, zona unde practicile de magie neagra alaturi de prezenta strigoilor si moroilor in activitatea cotidiana, sunt mai prezente si actuale decat in oricare alta provincie istorica romaneasca. Ceasul vietii lui nea Petrica Toma din satul Marotinu de Sus, comuna Celaru, Judetul Dolj, a ticait pentru ultima data in ziua de 26 decembrie 2003.



Pana aici nimic extraordinar, omul dusese o viata obisnuita: lucrurile aveau, insa, sa se precipite dupa inmormantare. O reteta "clasica" pentru orice strigoi autentic. Imediat dupa deces, sotia si fiica, i-au facut lui Petrica toate pomenile cuvenite, pentru ca mortului sa nu-i lipseasca nimic in timpul calatoriei spre celelalte taramuri. Satenii din Marotinu de Sus sustin ca grozaviile au izbucnit imediat dupa coborarea in groapa. Tintele acestuia pareau a fi chiar rudele sale, care au inceput instantaneu sa se simta bantuite. Cand una dintre ele s-a imbolnavit pe neasteptat, concluzia familiei a fost clara:

- Nea Petrica s-a facut strigoi!



"La scurt timp dupa inmormantare, o nepoata de-a lui Nea Petrica Toma a dat semne de boala. O durea inima si avea depresii, asa, din senin. Practic, cele mai apropiate rude au inceput sa se confrunte cu situatii dintre cele mai bizare. Oamenii ajunsesera sa nu mai doarma noaptea de frica. Brusc, obiectele din casa incepeau sa se miste de capul lor, se auzeu vuiete si urlete de nicaieri, voci infioratoare care boloboroseau in limbi necunoscute, peretii scartaiau si pocneau. Starea psihica a oamenilor se degrada de la o zi la alta, sau, mai bine zis, de la o noapte la alta. Era clar ca nea Petrica se transformase in strigoi si venise dupa noi", declara presei Mitrica Mircea, unul dintre condamnatii dosarului de profanare de morminte, de mai tarziu.



Mircea Mitrica, vanatorul oltean de strigoi (foto: Indiscret.ro)



*



Satenii isi aduc aminte si in prezent ca rudele mortului erau vizibil afectate de strania situatie. Banuielile taranilor au inceput sa prinda realitate, dupa ce acestia au observat ca "rudele lui nea Petrica erau cam galbene la fata".



"Am auzit ca i-au scos matele si i-au taiat socoteala, pe care i-au bagat-o in gura. E bine ca i-au scos inima, daca nu, mai mureau si alti oameni. Nu stiu daca s-a facut moroi, dar stiu ca nepoata-sa se imbolnavise" povesteste Paula Diaconu, localnica din Marotinu de Sus.



Situatia devenise atat de tensionata, incat un numar de sase persoane - rude si prieteni ai decedatului, s-au hotarat sa-l reduca pe acesta la tacere. Definitiv si irevocabil. In stilul si dupa reteta traditionala olteneasca.



La cateva zile de la inhumare, Marinescu Gheorghe, Mitrica Mircea, Stelica Popa, Ion Ionescu, Pascu Oprea si Constantin Florea s-au intalnit intr-o seara pentru a discuta si a pune la punct detaliile "planului de actiune". Inarmati cu un varf de coasa rupta, strict necesar pentru a duce la bun sfarsit "operatia", cei sapte erau, totusi, inspaimantati de incursiunea spre mormantul lui Petrica Toma - via cimitirul satului...



Cum in lumea rurala alcoolul este cea mai buna pavaza contra fricii, in noaptea faptei, micul grup de rude si prieteni a baut zdravan pentru a prinde curaj. "Ne-au trebuit doua zile ca sa ne facem curaj sa-l dezgropam. Ne-am inarmat noi cu tot felul de unelte intepatoare si cu tot curajul noastru nu ne-am putut duce de prima data. O noapte intreaga am baut sa ne incurajam. A fost foarte greu sa luam aceasta decizie", a declarat procurorilor Popa Stelica, unul dintre profanatori.



Cimitirul in care este ingropat Petre Toma (foto: National Geographic Channel)



*



Cu venele pulsand furios de alcool amestecat cu sange, "ghost busters-sii" de Oltenia au purces spre cimitir. Au dat placa funerara la o parte, coborand langa sicriu. Au desfacut hotarati capacul si, inarmati cu varful de coasa, au taiat pieptul mortului, extragandu-i inima. Dupa ce au scos-o, au infipt organul intr-o teapa si au traversat satul, pana cand au ajuns in dreptul primei rascruci de drumuri. Acolo au aprins un foc si au "prajit" inima mortului, pana au transformat-o in scrum. Scrum pe care l-au strans cu grija si, ulterior, l-au oferit tuturor taranilor bolnavi, pentru a-l bea dizolvat cu apa...



Credeti sau nu, dar, ca prin farmec, toate rudele suferinde s-au facut bine, manifestarile stranii disparand cu totul dupa savarsirea ritualului stramosesc. Toate ca toate, dar intamplarea a ajuns si la urechile fiicei mortului, sateanca Floarea Cotoran. Ingrozita fiind de cele petrecute, aceasta si-a dat rudele in judecata, anuntandu-i imediat pe procurorii din Craiova care s-au infiintat de urgenta in Marotinu de Sus. Dupa care a inceput circul...



Zona a fost intesata de politie, satenii stateau ciorchine pe la porti, iar fiica si sotia lui nea Petrica erau in cimitir cu procurorii. Peste tot, atmosfera satului era intesata de tipete, vaiete, blesteme, discutii, pareri, judecati in pripa, aduceri aminte, etalari de cunostinte si fapte de arme. Ajutati de doi tarani care au deshumat din nou cadavrul, procurorii au luat urme de sange de la recenta operatiune de pedepsire a mortului zurbagiu.



Imaginea aparuta dupa deshumare, i-a speriat pana si pe procurorii care vazusera multe la viata si experienta lor, convinsi in sinea lor ca satenii exagereaza pe undeva. Ei bine, nu exagerau. Nea Petrica Toma zambea in plin rigor mortis. Cadavrul era mutilat "ca la carte": abdomenul spintecat, intestinele intinse peste haine, si peste tot erau imprastiate capatani de usturoi. Medicii legisti au mai descoperit langa trupul neinsufletit (si linistit de acuma pe veci...), un varf de coasa pe care ramasese agatat un fragment din inima mortului.



Cele sase persoane, printre care fratele, cumnatul si o sora a decedatului au fost puse sub invinuirea de profanare de morminte. "Aspectele sesizate de familia decedatului se confirma. Institutul de Medicina Legala urmeaza sa ne inainteze un raport medico-legal complet. Se intrunesc aspectele savarsirii infractiunii de profanare de morminte. Pentru faptele lor, profanatorii risca sa petreaca trei ani dupa gratii" declara presei Cristian Grigore, procuror in cadrul Parchetului de pe langa Tribunalul Dolj.



In timpul procesului, in fata magistratilor Judecatoriei Craiova, inculpatii si-au recunoscut senin faptele. Mai mult decat atat, grupul de rude bantuite s-a aparat afirmand ca tot ceea ce au facut, a fost un ritual vechi de mii de ani, care a functionat de fiecare data fara gres. In plus, oamenii erau convinsi ca fac o fapta buna, inspre folosul comunitatii si al rudelor bantuite. Unul dintre profanatori, declara judecatorilor, cu o sinceritate dezarmanta, ca daca ar aparea un nou caz de strigoi prin imprejurimi, el ar proceda in acelasi mod, dupa legile nescrise ale strabunilor care nu dau gres niciodata.



Destrigoidizarea lui Petrica Toma nu este o premiera in Marotinu de Sus. Conform declaratiilor localnicilor, de-a lungul anilor, zeci de morminte au fost dezgropate pentru linistirea pe veci a "locatarilor nelinistiti". Hotarat lucru, strigoii cat ar fi ei de strigoi, ar face bine sa nu se mai tina de glume cu vajnicii urmasi de panduri si de Jieni..."



Source:



http://www.descopera.ro/cultura/6439292-strigoii-din-mitologia-romaneasca-intunecata-poveste-a-mortilor-vii

Descântec pentru luat mana de la vite (S. Fl. Marian - Mitologie românească)



Vrăjitoarea care are de gând să ia mana de la vite pleacă pe la două ore din noaptea de Sf. Gheorghe din sat la câmp, mută, fără să scoaţă un cuvânt din gură. Ajungând la câmp, unde ştie ea că are să vină copiii lui N. cu vacile să le pască, îşi leagă de piciorul stâng un senic şi începe să umble prin iarbă până când se umple senicul de rouă, şi atunci rosteşte următorul descântec:



Plecai de dimineaţă

Pe rouă, pe ceaţă,

Pe rouă nepăscută,

Cu roua în picioare,

Cu ceaţa în spinare,

Cu senicul legat

La piciorul ăl stâng.

Ţur,

Pur

La mine,

La Opriţa.

Ţure,

Pure,

Că-l strânsei cu senicul,

Îl strânsei

Şi laptele-i adunai.

Nu luai roua pe senic,

Ci luai laptele N.-ei.

La ea apătos

Şi zeros,

Dar la mine untos.

La mine lapte gros

Şi la ea uscat.



După ce rosteşte aceste cuvinte se întoarce iar mută acasă.

Descântec de strigoi (Tudor Pamfile - Mitologie românească, cit. Gr. Grigoiu-Rigo - Medicina poporului)



Se iau trei fire de busuioc şi un ou ouat de o găină neagră într-o sâmbătă pe la asfinţitul soarelui şi se descântă la capul bolnavului de trei ori în trei zile succesive, şoptindu-i-se:



Un om mare, roşu,

Luă secure mare roşie,

Înjugă doi boi mari roşii

La carul roşu,

Jugul roşu,

Proţapul roşu,

Roatele roşii,

Inima roşie,

Roatele roşii,

Lisitele roşii,

Osiile roşii,

Toate roşii,

Şi plecară în pădurea cea mare, roşie,

Să taie un copac mare roşu,

Şi sparse copacul mare roşu,

Şi făcu stobori mari roşii,

Şi îl puse în carul mare roşu,

Şi înjugă boii mari roşii

La carul mare roşu

Şi făcu un obor mare roşu

Şi plecă la casa mare roşie

Şi închise viţei mari roşii

Şi mulse vacile mari roşii

În găleata mare roşie,

Şi plecă la târgul mare roşu

Cu laptele roşu

Şi strigă în târgul roşu:

Lapte roşu!

Moroii,

Strigoii,

Deochetorii,

Râmnitorii,

Moroaicele,

Strigoaicele,

Deochetoarele,

Râmnitoarele

Năvăliră.

Care cum lapte din târg luară,

Inima,

Ficaţii,

Le plesniră,

N. rămase

Curat,

Luminat,

Ca steaua în cer,

Ca roua în câmp,

Ca măică-sa ce l-a făcut.







Descântec de moroi (Tudor Pamfile - Mitologie româneasca, cit. Şezătoarea nr. XIV)



Tu moroiule,

Tu strigoiule,

Tu să-ţi mănânci inima ta,

Maţele tale,

Ficaţii tăi,

Carnea ta,

Oasele tale,

Pielea ta,

Că cu cuţitul te-oi tăia,

Cu vin te-oi uda,

Cu busuioc te-oi afuma,

Cu tămâie te-oi tămâia,

Că inima ţi-oi lua,

Şi cu cuţitul oi tăia-o,

Şi-oi face-o nouă bucăţele,

Şi-oi arunca-o peste nouă vâlcele,

La nouă căţele.







Descântec de strigoi (S. Fl. Marian - Sărbătorile)



Luatu-s-au strigele

Şi scorpiile,

Sâmbătă dimineaţă,

Pe cărare rourată,

Pe cărare necălcată,

Iniutate

Şi-nfocate,

Cu cuţite

Ascuţite,

Să ia de la vaci hrana

Şi mana.

Nime-n lume nu le vede,

Nime-n lume nu le-aude,

Numai Maica Domnului

Ce stă-n turnul cerului,

Numai ea că le-a văzut,

Numai ea le-a auzit.

Cergă albă a întins,

Calea lor că le-a aprins,

Şi din gură că le-a zis:

- Unde mergeţi,

Şi-ncotro vă duceţi?

Voi strigelor,

Voi scorpiilor,

Iniutate

Şi-nfocate,

Cu cuţite

Ascuţite?

- Noi mergem

Să luăm,

De-a vaci hrana

Şi mana,

Şi să le lăsăm numai zerul

Să nu le piară viţelul.

- Voi strigelor

Şi scorpiilor,

Înapoi vă întoarceţi

Şi-n mare să vă duceţi.

Duceţi-vă voi în mare

C-acolo-i un peşte mare,

De acela să vă apucaţi

Şi aceluia să-i luaţi

Hrana

Şi mana.

Sâmbătă des-dimineaţă,

S-au luat vacile,

Pe cărare rourată,

Pe cărare necălcată,

Supărate şi scârbite

C-au fost de strigi pângărite.

Nime-n lume nu le vede,

Nime-n lume nu le aude,

Numai Maica Domnului

Şade-n turnul cerului,

Şi ea cum mi le-a văzut,

Din gură că le-a vorbit:

- Unde mergeţi vacilor,

Supărate şi scârbite?

- Mergem după hrană

Şi după mană,

Că strigile

Şi scorpiile

Ne-au luat hrana

Şi mana

Cea-ndulcită

Şi zăhărită,

Ce ne-a fost de la Dumnezeu dăruită,

Şi ne-au lăsat numai zerul,

Să nu ne piară viţelul.

Maica Precista a răspuns,

Şi din gură aşa le-a zis:

- Înturnaţi-vă voi

Înapoi,

Că eu hrana

Şi mana

Din toate părţile voi lua

Şi vouă voi da.

De-a fi-n codru rătăcită,

De-a fi-n cornul gardului oprită,

De-a fi-n cuptoarele strigelor băgată,

De-a fi-n oalele strigelor turnată,

De-a fi-n legăturile lor legată,

Eu din toate părţile voi lua,

Şi vouă voi da,

Şi voi pune-o-n coarne,

Din coarne-n piele,

Din piele-n vine,

Din vine-n ţâţe

Şi din tâţe-n doniţă.

The Vampires





With red lanterns, yellow, green

The vampires pass in night over wheat

And the dogs bark on in the night at the fields

The vampires have entered the loft of an inn,

And the loft is seen to be queerly lit

By red lanterns, yellow, green.



The vampires have returned to the loft to retrieve

Pledges left long ago in their lives ...

So goes a story that now I've forgotten

That at night, in the inn, there appear silhouettes

With red lanterns, yellow, green.



But when the cock crows toward daybreak,

In a pack the vampires tumbles out of the loft,

`Cross the fields, and in chaos they all disappear,

Either red, yellow or green.







Strigoii





Cu rosii fanare, galbene, verzi

Trec noaptea strigoii prin lanuri de grau

Si cainii spre lanuri in noapte tot bat

Stigoii la crasma in pod au intrat,

Si podul se vede bizar luminat

De rosii fanare, galbene, verzi.



Strigoii, din pod, isi iau inapoi,

Lasate din viata, demult, amanete ...

Asa spune basmul ce azi l-am uitat

Ca noaptea, la crasma apar siluete

Cu rosii fanare, galbene, verzi.



Dar cand despre ziua cocosu-a cantat,

Cad buzna din pod gramezi de strigoi

Si-n hau, peste lanuri, strigoii se pierd

Rosii, galbeni si verzi.





Published first in 1908 in the magazine Romanul Literar and then included in the poetry volume Scantei galbene (Yellow Sparks) 1926

Mai pretutindeni, poporul confunda astazi moroii cu strigoii, nu insa cu varcolacii, cu care ii identifica gresit Tudor Pamfile. De fapt, nu e o mare deosebire intre moroi si strigoi, cel putin in credintele de astazi ale celor mai multi dintre romani.



Tot ce se crede la noi despre moroi si despre strigoi e imprumutat de la slavi, cu deosebire de la sarbi, de la care aceste aberatii au patruns si la alte popoare. Strigoiului ii corespunde in sarbeste termenul vampir, iar moroiului, acela de "mora". Acest cuvant a devenit la noi moroi, format cu acelasi sufix -oi, pe care il gasim in strigoi, derivat din striga (lat. striga), sufix intrebuintat adesea pentru a forma un nume de fiinta masculin dintr-un nume feminin (comp. vaduvoi, broscoi, cioroi, mierloi, ratoi etc. din vaduva, broasca, cioara, mierla etc).



La inceput, cand am imprumutat cuvantul "mora" din sarbeste, trebuie sa fi avut acelasi inteles la noi ca si la sarbi, adica acela de duh necurat care vine, in timpul noptii, de se pune pe pieptul omului, il apasa si cauta sa-l inabuse. Cu timpul insa, intelesul si atributiile moroiului s-au modificat, confundandu-se cu ale strigoiului, cu foarte mici diferentieri, dupa cum se poate constata din descrierile de mai jos.



Iata ce scrie Sbiera despre credintele din Bucovina, privitoare la moroi.



"Moroii sunt sufletele acelor copii care mor nebotezati, dar mai ales ale acelora care sunt facuti de o fata mare si ucisi sau ingropati de vii. Aceste suflete nu sunt asa deodata moroi, ci abia la sapte ani impliniti. Cum s-au implinit sapte ani de la nastere, striga sufletul copilului din groapa : «botez! botez!» De-l aude atunci cineva si de-i rosteste cuvintele de botez : «boteaza-se fiul sau fiica lui Dumnezeu, Ion ori Maria, in numele Tatalui, amin! si al Fiului, amin! si al Sfantului Duh, Amin! Acum si pururea si in vecii vecilor, amin!» si de arunca in partea aceea, dincotro a auzit glasul, o bucatica de panza, chiar rupta din camasa sau basmaua sa, atunci copilul se boteaza, se linisteste si ramane in mormant pana la a doua venire: e scapat, nu se mai face moroiu. Iar daca nu-l aude nimeni, atunci iese sufletul copilului din mormant, in chip de sul de foc, ca de doi pasi de lung, si incepe a cutreiera lumea spre nenorocirea oamenilor, zburand prin aer si umbland pe pamant.



El se duce tot drept inainte, nu da nici intr-o latura, si, de se atinge de cineva, pe loc il sageata, il junghie sau il si omoara. Cand zboara prin aer, mai ales cand se innoreaza, si se starnesc furtuni, se si zareste scanteind ca fulgerul si se izbeste in oameni, in vite, in copaci, in biserici, in case, de ucide, sfarma si aprinde".



Tot din Bucovina, cu alte amanunte, ne impartaseste Voronca diversele credinte despre moroi, dupa comunicarile ce i s-au facut:



"Moroiul se face din copiii nebotezati, nascuti morti sau pierduti si ingropati. Dupa sapte ani el iese din mormant si zboara pe sus sa-si caute botez. Spun oamenii, ca aud cum striga «Cristian, Cristian!» (Botosani) sau «Cruce, cruce!». Atunci, cine aude, sa rupa de la sine o bucatica de ceva, din strai, basma, sa arunce si sa zica : «De esti baiat sa te chemi Ioan, de esti fata, Maria!». In Ropcea, zic Ioan si Ioana. Daca nu-i dai, el se face drac, moroi. In Botosani, spun ca la astfel de morminte sa torni sapte ani de-a randul agheasma de cea mare din ziua de ajunul Bobotezei si atunci e ca si botezat. In Scheia, in ziua de Boboteaza, merg femeile la morminte de acestea si toarna agheasma. In Ropcea, la copiii nebotezati, in mormant, se pune tamaie si agheasma, iar in ziua de Boboteaza iau pe cineva care sa toarne pe mormant agheasma, sa fie cumatru, zicand formula: «Se boteaza robul lui Dumnezeu Ioan, in numele Tatalui, amin! si al Fiului, amin! si al Sfintului Duh, amin!», facand aceasta in fiecare an. La sapte ani e ca si botezat si se duce la Dumnezeu.



Sau ii face preotul agheasma, indata ce a murit, zicand formula, iar cine e cumatru, merge in 7 sambete de toarna agheasma la mormant, pentru care lucru mama copilului ii da cumatrului, in ziua cea de pe urma, o luminare cu panza de crijma si 2 colaci si atunci e ca si botezat, iar de nu, capata aripi si zboara sus la cer si cere botez. Atunci cine-l aude, sa-i arunce o bucata de stergar sau alta ceva si sa-i zica ca mai sus. El atunci ia bucata ceea si se duce la Dumnezeu si-i arata ca e botezat, ca are crijma, si Dumnezeu il primeste cu ceilalti ingeri, altfel il alunga si se face duh necurat, merge si sta inapoi la locul lui.



De acolo, cand ii vine lui, se face un vant si iese, apuca tarana, paie din locul acela si se duce invartindu-se ziua, noaptea si peste cine da, il ologeste, ori il ridica pe sus. Cand il vezi, e bine sa te pui jos, ca nu-ti face nimica. In Mahala, se spune ca moroiul iese ca un sul de foc si cere botez. La luna noua, moroiul iese de striga si, de nu-l aude nimeni, se face necurat si-l chinuieste pe omul a cui e casa unde e ingropat, ca omul n-are chip sa steie, e necontenit bolnav, ii pier vitele, mor copiii si trebuie sa se duca de acolo, caci ar muri si ei. Moroiul e mai rau decat dracul, ca dracul de cruce fuge, dar moroiul nu, caci si el e din crestini.



Moroiul e duh rau, de cu sara si pana inainte de miezul noptii se atine la drumuri de-i bezmeticcste pe oameni: ii duce la ape, sa se inece, ii sparie, ii vara pe sub poduri. Daca e ingropat langa casa, se face catel; vine in casa noaptea si, de-i dai pace si-i dai mancare, nu face nimica ; iar de nu, face pagube si sotii la casa. Moroiul se arata ca o femeie lunga, ca o panza alba, drept la miezul noptii, la luna noua. Moroiul asa poceste, ca duce pe om cale de trei zile inainte si inapoi. El poceste asa pe cei tari de fire, dar pe unul mai slab, sa-l poceasca, ar muri. Duce pe oameni prin hartopi si-i face sa rataceasca... cauta sa-i inece, sa-i prapadeasca, sa ramaie al lor. Moroiul daca da peste om, ori moare omul, ori zace cine stie cat. El numai in ceas necurat imbla ; cand e ceasul curat, nu poate imbla... ; la luna noua, atunci imbla si el si toate necurateniile mai tare".



Dupa credintele din Oltenia, moroii sunt absolut identici cu strigoii, dupa cum se poate constata din insemnarile facute de dr. Laugier, in interesanta-i lucrare etnografica: "Daca mortul a fost in viata sa rau la inima, a dusmanit pe rudele sale si s-a purtat aspru si fara mila cu ai lui, se face moroi.



Pentru a se preveni aceasta, inainte de a pleca cu el la cimitir, i se infige in buric un ac (Ciupercenii-Vechi), un varf de fus (Bailesti), o andrea (Melinesti), o sula sau doua-trei cuie (Malaesti).



De altfel, unui mort banuit ca se va face moroi i se pun pe mormant trei fuse infipte in pamant: unul la cap, unul la inima (buric) si altul la picioare (Ciuperceni).



Credinta in "moroi" este foarte raspandita printre sateni in intreaga Oltenie si dainuieste si acum. Diavolul, dupa credinta poporului, ia chipul mortului in care a intrat, si iese noaptea din mormant pentru a manca din rudenii, pentru a-i atrage dupa sine in mormant. Moroiul le mananca inima, ei se imbolnavesc si mor. Astfel isi explica satenii mortalitatea mare in unele epidemii.



Pentru a scapa de aceasta calamitate, recurg la dezgroparea mormantului si arderea cadavrului undeva, departe de sat, sau ii smulg inima, pe care o azvarl la caini.



Pentru a sti daca mortul e sau nu moroi, trebuie un armasar negru. Armasarul va trece peste groapa daca nu este nimic, si se va opri brusc daca mortul s-a facut moroi. Daca au murit mai multi oameni in timp scurt, se trece cu armasarul peste toate mormintele noi si chiar peste cele vechi si acolo unde va tresari armasarul si se va impotrivi, se incepe dezgroparea. Credinta in moroi mai e intemeiata si pe credinta ca la dezgroparea mormintelor s-ar fi gasit uneori schelete intoarse in cosciugul lor, sau cu craniul sau cu o mana iesita printre cosciug si capac.



Cu toata frica de autoritati, satenii totusi recurg inca uneori in aceste parti la dezgroparea moroilor, fie vite, fie oameni, ceea ce constituie adesea punctul de plecare al unor grave epidemii. Intre altele am avut ocazia sa constat o epidemie grea de antrax datorita moroiului. In Ionesti (Gorj) a murit o vita de dalac; stapanul a jupuit-o si a impartit pielea printre ai casei, pentru opinci. Dupa trei zile moare stapanul vitei, a doua zi un fiu al sau. Evident, vita se facuse moroi. Se dezgroapa, se decapiteaza, se arde capul. Rezultatul: trei din cei ce participa la aceasta operatie au murit dupa putine zile. Epidemia s-a stins cu mare greutate si a facut peste 20 de victime omenesti, printre care si medicul de plasa".



Credinta in acesti moroi e asa de inradacinata in popor, incat sunt extrem de numeroase descantecele ce se rostesc pentru alungarea lor.





Extras din "Folclorul medical roman comparat” - Candrea I. Aurel

The Skeleton Count, or The Vampire Mistress (1828) by Elizabeth Caroline Grey is alleged by anthologist Peter Haining to be the first vampire story written and published by a woman.Haining claims that it was first published in the English weekly paper The Casket in 1828 (no relation to other magazines of the same name) and that a collector brought him the only known copy of the story. No other editors have included the story in collections of vampire tales, and the provenance of the tale is suspect. Haining has espoused controversial literary positions before, most recently involving the alleged historicity of the popular penny-dreadful "Sweeney Todd." Grey, a prolific author of so-called "silver fork" novels for women, is an unlikely author of such a story and many stories of the type have been falsely attributed to her. Until hard evidence is forthcoming, her authorship is at best unproven. Indeed, there is no real evidence of the existence of "The Casket" magazine in which Haining claimed it appeared, along with other Gothic horror.





Here is an article about it:





"In my previous post on Edward Lloyd’s 1842 publication of Gentleman Jack; or, Life on the Road, I mentioned that the penny blood had somehow come to be associated with Elizabeth Caroline Grey, who appears in many catalogues of the eighteen-seventies and eighties as “Mrs. E. C. Grey.” Although her name never appeared on any title-page a large collection of Lloyd bloods have been attributed to her simply by following the “by author of” title-chains that did appear on title-pages. One example would be the penny parts work The Dream of a Life, which was “by the author of Vileroy; or, the Horrors of Zindorf Castle, The Ordeal by Touch, and Gentleman Jack” Before appearing in bound volume The Dream of a Life was serialized in Edward Lloyd’s People’s Periodical and Family Library, Vol. I No. 19, 13 February 1847.



It is hard to imagine that Elizabeth Caroline Grey, popular author of a large number of 3 volume silver fork novels, could have moonlighted as a penny-a-liner for Edward Lloyd. Helen R. Smith, in “New Light on Sweeney Todd, Thomas Peckett Prest, James Malcolm Rymer and Elizabeth Caroline Grey,” came to the conclusion that James Malcolm Rymer was the author of the string of novels confusingly attributed to Mrs. Grey, which I am in total agreement with. Rymer had an odd writing tell: the phrase “Pho! pho!” which appears in almost every one of his credited works, including Edith the Captive, The Dark Woman, Ada the Betrayed, Jane Brightwell, and Captain Hawke. “Pho! pho!” also appeared in Blueskin, a work usually attributed to Edward Viles, and in two works attributed to Mrs. Grey; Gentleman Jack and Claude Duval. It may seem silly, and it is still not proof, but it does buttress the idea that Rymer wrote Gentleman Jack and the other titles in the Grey title-chains.



Elizabeth Caroline Grey’s name never appeared in print on any of the Lloyd bloods, that attribution was made by a man named Andrew De Ternant in Notes & Queries in 1922. De Ternant even provided a ‘biography’ which has been repeated down the years so often that it has been reported as fact in reputable encyclopedias and Wikipedia to this day. My library’s catalogue entry for Gentleman Jack even provides Mrs. E. C. Grey’s DOB and DOD as 1798-1869.



Patrick Spedding has investigated the subject in a forthcoming work from The Papers of the Bibliographic Society of America entitled “The Many Mrs Grey: Confusion and Lies about Elizabeth Caroline Grey, Catherine Maria Grey, Maria Georgina Grey and Others,” in which he uncovers the fact that De Ternant was a notorious liar who invented in its entirety the “biography” of Mrs. Grey as told to him by a dead man who had worked for Edward Lloyd named Mr. Church. De Ternant provided much other dubious information on Lloyd authors including one story that I repeated myself in my recent post on Highwayman Literature, to wit; that Lloyd’s editor Thomas Catling, also deceased at the time, apparently told Andrew De Ternant he had seen John Frederick Smith, celebrated author of “Minnigrey,” working on the first fifty numbers of Black Bess in the office of Lloyd’s Weekly News at the rate of £3 10s.weekly. Thanks to Patrick Spedding this and all other statements by Andrew De Ternant in N&Q regarding penny bloods can safely be considered as malicious fabrications.



Ternant now joins a growing rogue’s gallery of hoaxers who have made life hell for historians and researchers of penny bloods; men like the Melbourne bookseller J. P. Quaine who sent collectors on a wild goose chase by inventing ‘ghost’ titles like The Skeleton Clutch; or, The Goblet of Gore, and Sawney Bean the Man-eater of Midlothian. The worst offender was popular anthologist Peter Haining who provided a spurious ‘biography’ of the fictional character Sweeney Todd, a story which spread like a virus on the internet, filled his Legend and Bizarre Crimes of Spring Heeled Jack with invented newspaper stories to pad what would have been a short book without them, and hoaxed Romany scholars with fabricated gypsy incantation that he claimed came from the Grimorium Verum, apparently a real book which has not survived, for which he gave a publication date of 1517.



Another claim of Peter Haining's was made in his book The Vampire Omnibus (1995) which reprints "The Skeleton Count; or, the Vampire Mistress," purportedly written by Elizabeth Caroline Grey for The Casket in 1825. This one is currently under investigation but undoubtedly, since there was no 'real' Mrs. Grey, will turn out to be another Haining hoax, possibly even a forgery.





My Thanks to Patrick Spedding for allowing me to read a draft of his forthcoming article “The Many Mrs Grey: Confusion and Lies about Elizabeth Caroline Grey, Catherine Maria Grey, Maria Georgina Grey and Others” and generously granting permission to publicize his findings."







John Adcock, Yesterday's Papers, June 24, 2010













I will have to erase "The Skeleton Count; or, the Vampire Mistress" from the reading list of my Mentorship page.

I think the first female author of a vampire tale remains Marie Nizet.